Isis

Iulie 3, 2007

Despre tradare…

Filed under: Trairi aparte — by Isis @ 8:04 pm

Am tot stat sa ma gandesc daca sa scriu sau nu postul asta. Astazi am avut o zi mai degraba bulversanta, cu tot felul de intamplari care mai de care mai ciudate. Insa nu ziua de astazi si intrebarile ei fac obiectul acestui post…

Cineva, care mult timp a fost persoana cea mai apropiata de sufletul meu, imi tradeaza acum increderea. Normal ca e vorba de un barbat. In relatiile cu femeile n-am excelat niciodata. Din vina mea sau a lor, nu conteaza.

Barbatul de care vorbesc mi-a fost amant mult timp. Ani. La un moment dat am avut chiar impresia ca-l iubesc si ca relatia va evolua la ceva…ceva nedefinit dar sublim.

Cred ca n-a fost sa fie si chiar daca si acum suntem apropiati, in virtutea inertiei, simt ca pe zi ce trece am tot mai putina incredere in el.

Cum dobandim incredere intr-o persoana? Sa fie faptul ca la un moment dat devenim atat de vulnerabili in fata vietii incat ni se pare ca unica scapare este un umar pe care putem plange la nevoie?

Am stat sa ma intreb care sunt sentimentele mele pentru persoana respectiva. In timp ce la analizam am traversat stari contradictorii. La inceput am fost calma. Gustul tradarii parea sa fie inofensiv. Apoi, pe masura ce gandurile deveneau mai profunde, pe masura ce rasuceam situatia pe toate partile, m-am infuriat. Rau. Cum poate ? Nu el! El ar trebui sa ma sprijine, sa fie colacul meu de salvare atunci cand nu mai gasesc o iesire.

De la furie am trecut usor spre tristete si vulnerabilitate. Si am realizat brusc ca ma doare…ca doare atat de tare sa-mi dau seama ca un om in care am avut incredere deplina ar putea sa ma tradeze. Cred ca senzatia e asemanatoare cu cea provocata de uncutit rasucit in rana.

Nu exista o dovada concreta a acestei tradari. Mi-o indica doar intuitia feminina. Si ea ma inseala foarte rar…

17 comentarii »

  1. Sa fie oare paranoia cea care strica o relatie!?😛

    Comentariu de andrei — Iulie 4, 2007 @ 8:02 am |Răspunde

  2. Sau realismul, draga Andrei??!!!

    Comentariu de Isis — Iulie 4, 2007 @ 7:03 pm |Răspunde

  3. Feeling, presimteala, intruitie… oricum s-ar numi, in general nu dau gres… Sunt mai sigure de multe ori decat o analiza la rece…

    Comentariu de idaho — Iulie 4, 2007 @ 8:08 pm |Răspunde

  4. din nefericire…!

    Comentariu de Isis — Iulie 5, 2007 @ 5:39 am |Răspunde

  5. Adevarul e… undeva la mijloc. Nu e doar realism si instinct (sau intuitie, depinde de sex :p) si atentie si spirit de observatie ci poate mai e si teama. Sunt niste rotite care se invart pe acolo in feluri ciudate pentru ca fiecare lucru pe care il intalnim si nu e tocmai nou il privim prin prisma experientelor anterioare. Si intuitia feminina se mai inseala. Rar, dar se inseala. Destul de mishto introspectia, oricum.🙂

    Comentariu de andrei — Iulie 5, 2007 @ 9:08 am |Răspunde

  6. Sa speram ca e doar pura paranoia, @Andrei🙂

    Comentariu de Isis — Iulie 5, 2007 @ 10:10 am |Răspunde

  7. daca vrei sa fii sigura, da-i un sut in coae. asta e solutia universala. daca e vinovat, o sa se supere. daca nu, o sa inteleaga gluma si o sa radeti impreuna la sfarsit.

    Comentariu de redrufio — Iulie 5, 2007 @ 12:02 pm |Răspunde

  8. da, doar ca el va rade mai subtire cu o octava :))

    Comentariu de Isis — Iulie 5, 2007 @ 1:01 pm |Răspunde

  9. toti au spus …. ca poate te inseli sau ca nu te inseli.
    totusi. daca e adevarat… ce o sa faci? il ierti?
    sau … te iarta el?

    Comentariu de cualtiochi — Iulie 7, 2007 @ 3:12 pm |Răspunde

  10. pai…n-am inca o confirmare sau o infirmare.cert este ca il astept la cotitura.si eu sunt rabdatoare din fire!

    Comentariu de Isis — Iulie 9, 2007 @ 7:15 am |Răspunde

  11. Un val pornit din tine m-a înghesuit fără nicio jenă – asta e clar. Eu în serios te-am luat şi multe întrebări mă chinuesc, mai ales noaptea, de atunci : să-ţi fac ceva sau să te păstrez pentru cealaltă viaţă!? Asta pentru că nu vreau să te descopăr că ai părţi anatomice la fel ca toate. Nu vreau să te pierd, avându-te exact ca ăla. Ştiu, toate vor deveni degradante dacă voi trece dincolo, însă, de pe-aici, şi acum. Aşa, accept ca Dumnezeul meu să fie femeie, adică imperfect. Pentru : numai într-un dumnezeu-femeie te poţi pierde cu totul. Şi eu asta vreau : să scap. Numai aşa poţi deveni una cu pierderea. Adică : Posezi ceva numai dacă renunţi la el. Că, o dată ce-l ai, next step nu poate fi decât pierderea. La ceva ce nu-l ai nu poţi decât renunţa, avându-l. Şi mă tot joc în minte cu tine, aşa, şi-mi place – uite-mă cum am ajuns! Dar valul de la tine nu m-a răsturnat (poate că tu asta-ţi doreai : să-mi fii deasupra), rezist exact ca un falus de catarg al unei corăbii greceşti rătăcită pe o mare a dorinţelor nemanifeste. A trebuit să-mi pătrundă în carne asumându-mi Legea ca să realizez că motivul pentru care mă mai păstrez încă viril şi drept se datoreşte adevărului că valul de la tine este, în fapt, o libaţie : buzele tale l-au atins în mod acosmic. Şi-s ud pe tot corpul de tine – hoaţo, de ce mă chemi aşa şi nu-mi trimiţi un email!? Ţi-e teamă că numai avându-mă mă poţi pierde? Dacă da, decretez : încă de pe-acum mi-e dor de tine!

    În lb. română, substantivul neutru dar vulgar “cur” (şezut, popou, cf. DEX) vine din latinescul mai puţin vulgar “culus”. Însă, contrar unei sumare interpretări, nu din el a rezultat cuvântul acela atât de răspândit cu care mai numim femeile uşoare, adică prostituatele. Ci exact din slava veche, respectiv din: “curữva; curữvari”. Cei doi termeni sunt total diferiţi – ab initio! De aceea ne mirăm şi ni se încordează sfincterele când sârbii ne poreclesc “curva rumena”, mai ales noi, ca bărbaţi, crezând, fals, că e vorba de vreo penetrare – some like that! – şi suntem gata ca să sărim la o mare bătaie. Dar, dacă am înţelege exact cam ce ar vrea sârbul să zică, asigur că l-am trata cu oarece indiferenţă, ba chiar cu un strop de mândrie. Ia să vedem cum suntem noi, zicându-ne ei aşa? De fapt, în semantica lor sârbească, e vorba, cu aproximaţie, de un om ambivalent (stare psihologică a unui individ care denotă în acelaşi timp tendinţe şi trăiri contradictorii, DEX), mai precis, de aliat trecut pe şest în tabăra duşmanului. Şi este vorba, în special, de un trădător!

    Păi, nu au ei mare dreptate? Nu am trădat noi slavismul şi am adoptat latinismul? Dar oare ce nu am trădat!? Conform acestei judecăţi, femeia ta care se duce şi face un raport sexual (ce nasol sună!) cu un altul nu este neapărat o curvă, pentru că nu este în mod necesar o trădătoare. Actul sexual poate fi luat exact cum este: un lucru mecanic necesar! Fără lubrifiere – ungere, sic! Aşa cum sunt femei care nu săvârşesc acest act, dar te pot trăda cu vârf şi îndesat! Pentru că verbul a trăda ne vine din englezescul “trade” care înseamnă a comercia, a vinde, o negustorie. Aşadar o femeie te poate vinde fără ca să te înşele, aşa cum te înşală fără ca să te vândă. Atunci, din moment ce în această ecuaţie penetrarea ca şi act este o ipotetică neimportantă, nu importă dacă trădătorul se conjugă la feminin sau masculin.

    Să dau un exemplu: Un bărbat trecut de prima tinereţe, mare om de afaceri, divorţat sau poate că văduv, cu doi copii, adolescenţi, de crescut, investeşte într-o femeie din aceea, pe care a cunoscut-o, să zicem, la restaurantul Odobeşti. Foarte exact tânără, versată şi versatilă, cu o experinţă de tip subliminal, nemaipomenit frumoasă, dar şi mai ales blondă. Cum? O ia de nevastă! În termenii enumeraţi mai sus, nu există femeie mai loială pe lumea asta decât ea, cea pe care ai făcut-o nevastă! Onorabilitate, de asta e vorba. Şi, pe lîngă aşa ceva, diplome şi certificate, apoi organizaţii, întruniri, funcţii şi, mai ales, haine! Şi veşminte! Adică înveşmîntări! Dar, în special, posibilitatea de-a sta în centru, în mijloc şi la suprafaţă! Şi cine nu ar vrea ca să fie consiliată de una ca ea! Nu vă gândiţi aiurea. Oh, câtă experienţă pe oameni, la cineva ce apare la suprafaţă şi aparent nestatornică; inocenţă fără tuş, magie – multă, multă magie. Şi loialitate: femeia asta nu poate trăda! Al doilea personaj: Şi el un om de afaceri, dar stilat, emancipat, delicat, cu principii multe, cu definiţii: preferă femei foarte tinere în loc de blonde, dar pe care le schimbă de câte ori se plictiseşte; el nu umblă la curve, e sub demnitatea lui de familist! Spirit fin, rafinat şi invariabil un caracter de franţuz, cu istorie, cu prinţipii, cu metodă cu “studiu de fazabilitate” şi cu “grizz”. Acum, întrebarea: cine, dintre personajele de mai sus este susceptibil ca să te trădeze – cine să fie curva aia de ne zic nouă sârbii?

    Comentariu de Cezar Pricop — Iulie 11, 2007 @ 7:44 pm |Răspunde

  12. îmi pare rău. aş putea zice să o să treacă. sau că, poate, îl poţi ierta. dar, dacă vreau să fiu sincer, pot spune doar … îmi pare rău. şi să sper că va fi bine.

    Comentariu de blackmetal — Iulie 11, 2007 @ 9:22 pm |Răspunde

  13. Draga Isis, am trait si eu sentimentul asta de mai multe oir in viata…intuitia si apoi viata mi-au dovedit tradarea…si doare, teribil!si dor mai ales ochii lui, cu privire senina si neintelegatoare fata de durerea ta.
    dar sa nu uitam, noi, femeile, suntem adesea pentru ei doar un teritoriu de refugiu…sau de joaca.
    Cu simpatie, maya

    Comentariu de maya pavlova — Iulie 17, 2007 @ 5:17 pm |Răspunde

  14. Desi ii urasc au inventat ei o chestie faina …

    „Nevinovat pana la proba contrarie” … americanii astia … daca nu ai probe clare si dovezi concrete e doar un caz de paranoia … As vrea sa completez feminina dar nu pot … pentru ca apare si la barbati …

    E simplu … lasa-o dracu de intuitie si cauta probe pro sau contra … pentru ca in felul asta iti manci toti nervii pe o chestie care exista poate doar in capul tau si a aparut de la o problema de comunicare sau de la o noapte in care ai dormit tu prost … Nu poti judeca oamenii dupa „Asa mi se pare mie sau asa imi zice mie intuitia” … chiar daca in 99% cazuri s-ar putea sa ai dreptate … pana nu ai dovada in mana nu are rost sa iti faci ganduri negre … Gandeste-te la chestia asta ca la un challenge pe care trebuie sa il treci nu ca la un obstacol in calea ta care te face sa renunti la drum 🙂😛

    Comentariu de baba007 — Octombrie 5, 2007 @ 6:40 am |Răspunde

  15. […] Bazatele cuceresc prin ofertele lor nenumarate si terbil de expirate, prin nonsalanta cu care prezinta mincinos o problema, prin agresivitatea cu care se apara daca sunt incoltite de cerebrali. Cum dobandim incredere intr-o persoana? Sa fie faptul ca la un moment dat devenim atat de vulnerabi… […]

    Pingback de RadioLynx - Sex-Tant Blog » Blog Archive » Tradarea / Perfidy by Alexander Lecca — Aprilie 12, 2008 @ 10:03 pm |Răspunde

  16. Cautam referinte despre ” Isis dezvaluita” si am nimerit pe site-ul tau.
    A trecut ceva vreme de cand ai postat si e posibil ca deja sa te fi lamurit.
    Intentia mea nu este sa iau apararea cuiva. Numai cine nu trece printr-o astfel de experienta nu stie ce inseamna sa speri iluzoriu, sa te amagesti dorindu-ti o implinire ce stii ca, in fond, nu va exista vreodata.
    Intr-o astfel de relatie nu exista invingator. Chiar si pasul facut de cel insurat/maritata, fie si in eventualitatea in care ambii implicati in relatie ar fi avut propriile familii, pas ce ar duce la a fi impreuna, inseamna, pana la urma, o amagire, pentru ca exista regrete. Dupa obiceiuri vechi. Copiii. Dupa relatia in care daruiai tot, fiind in postura de amant/amanta, o postura cu desavarsire diferita fata de una sot/sotie, din pacate.
    O asemenea relatie nu poate dura la infinit. Nu reusesti sa faci fata minciunii si constiintei tale, la urma urmei.
    Bucurura-te de ceea ce ai trait. Si nu uita. Si, poate, fa-i cel mai frumos cadou: ia asupra ta pacatul.
    In fond nu conteaza, in fata nici unei instante supreme. Dar, in adancul fiintei tale, vei sti ca ai facut un lucru deosebit, ai daruit din tine dincolo de limita fiintei tale.
    Macar atat.
    An nou fericit.

    Comentariu de Bogdan — Decembrie 29, 2008 @ 9:21 pm |Răspunde

  17. esti josnica,un barbat care ti-a fost amant ani de zile……….cum ai putut trai in minciuna atit,si de ce esti revoltata?

    Comentariu de VALY — Martie 3, 2010 @ 2:50 pm |Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: