Isis

Mai 10, 2007

Minciuni

Filed under: Amintiri — by Isis @ 11:54 am

Eram impreuna de pe vremea cand adolescenta mea batea la usa. Putin dupa ce am implinit 16 ani l-am cunoscut intr-o discoteca. N-a fost nici pe departe dragoste la prima vedere sau ceva asemanator. A fost mai mult o polita platita unei colege nesuferite care il placea, imbinata cu o dezamagire rezultata dintr-o dragoste neimplinita. Ne-am cunoscut incet , incet. Ne-am fost alaturi aproape 4 ani de zile, intreaga mea adolescenta si putin din studentie. Toti cei care ne cunosteau aveau impresia ca vom ramane vesnic impreuna. Ajunsesem sa ne intelegem din priviri si eram inainte de orice doi prieteni foarte buni. Probabil ca eram prieteni mult prea buni si probabil ca dupa atata timp se instalase putina rutina.ok, putin mai multa! A inceput facultatea. Drumurile noastre s-au despartit din cauza centrelor universitare diferite la care intrasem. Dupa patru ani in care ne vazusem foarte des, ne-am vazut pusi in fata situatiei de a fi departe unul de altul doua saptamani. Beepuri pe telefoanele mobile, uneori sms-uri, promiteau sa pastreze vie dragostea noastra. La un moment dat raspunsul lui a intarziat sa apara.Trecuse o saptamana, mai aveam 5 zile si venea weekendul in care ne vedeam. Tacere. Nu-mi raspundea la mesaje, beepuri , nu mai raspundea nici la apeluri. Numaram secundele gandindu-ma ca trebuie sa ajung sa-l vad, sa inteleg ce se intampla. Stiam ca ceva e in neregula, simteam asta prin toti porii fiintei mele dar ma gandeam ca o sa fie bine, ca-mi fac probleme aiurea si ca probabil n-a auzit telefonul. Trenul care m-a dus acasa parea sa se miste teribil de incet. M-a sunat sa-mi spuna ca ma asteapta la gara. Am simtit cum toata ingrijorarea dispare.”Proasto!-ma apostrofam-ai vazut ca nu e nimic in neregula?” Cu un suierat ascutit trenul a intrat in gara. Pe peron ma asteptau el si tatal meu. Am fost cel mai fericit om din lume in clipa aia, simteam ca sunt acasa si imi parea ca langa el nimic nu ma poate atinge. Am vrut sa-l sarut pe obraz. M-a evitat. Pana la urma ceva era in neregula…

1 comentariu »

  1. de ce oare dam cu piciorul cand avem ceva frumos si cald alaturi? pt ca nu credeam ca poate fi real pt noi, e prea frumos sa fie adevarat si atunci, dc tot banuim ca Ea va pleca la un moemnt dat, de ce sa nu facem noi primul pas.. gresit, inseland increderea?

    Comentariu de E-nigma — Iulie 29, 2007 @ 11:45 am |Răspunde


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: